Silviu Macrineanu (Power Insurance Broker), despre polita de asigurare impotriva dezastrelor

publicat pe 13 august 2010

Interviu acordat de Silviu Măcrineanu, director general al Power Insurance Broker, ziarului Ziua de Constanta.

I. Ce ar trebuie să ştie cititorii noştri, ce persoane sunt obligate să încheie asigurarea obligatorie a locuinţei?

R. Poliţa de asigurare împotriva dezastrelor, pe scurt PAD, este obligatoriu de încheiat pentru orice persoană fizică sau juridică ce are un interes asigurabil asupra locuinţei, respectiv proprietarul, administratorul, locatorul sau împuterniciţii şi reprezentanţii acestora. Ei sunt cei care trebuie să achite prima de asigurare prevăzută de lege.

I. Care este cuantumul acestei prime?

R. Conform Legii nr.260/2008 prima de asigurare este de 20 euro anual, pentru locuinţele de tip A şi de 10 euro anual pentru locuinţele de tip B. Locuinţele de tip A sunt cele cu structura de rezistenţă din beton armat, metal sau lemn, cu pereţii exteriori din piatră, cărămidă arsă sau materiale supuse unui tratament termic sau chimic. Locuinţele de tip B sunt cele cu pereţii exteriori din cărămidă nearsă sau material nesupus unui tratament termic sau chimic.

I. Ce acoperire a riscurilor se primeşte în schimbul acestor sume?

R. Suma asigurată obligatorie este de maximum 20.000 euro pentru fiecare locuinţă de tip A, respectiv de maximum 10.000 euro pentru locuinţele de tip B. Riscurile acoperite sunt riscul de cutremur de pământ, riscul de alunecare de teren, respectiv riscul de inundaţie, ca fenomene naturale.

I. Dacă avem încheiată o poliţă de locuinţă facultativă în acest moment, mai trebuie să încheiem una obligatorie?

R. Nu, până la sfârşitul anului în curs nu sunteţi obligaţi să încheiaţi poliţa obligatorie. Dar pentru anul 2011 acest lucru nu mai este valabil, aşa că va trebui să încheiaţi şi poliţa obligatorie PAD, indiferent de deţinerea, sau nu, a unei poliţe facultative de locuinţă.

I. Ce valabilitate are poliţa obligatorie de locuinţă?

R. Poliţa PAD este valabilă 12 luni, cu începere de la ora 0.00 a zilei următoare celei în care s-a plătit prima de asigurare.

I. Ce se întâmplă dacă vindem acea locuinţă? Noul proprietar „moşteneşte" şi poliţa, care este în continuare valabilă?

R. Nu, iar prima plătită nu se rambursează dacă locuinţa îşi pierde destinaţia locativă, sau dacă este vândută unui alt proprietar.

I. Ce face Power Insurance Broker pentru a facilita accesul cetăţenilor la încheierea acestui tip de poliţă?

R. Power Insurance Broker încearcă să se transforme într-un fel de „broker de proximitate", astfel încât cetăţenii să ne poată găsi cât mai aproape de locuinţă sau de locul lor de muncă, precum staţiile de combustibil Rompetrol, supermarket-uri, reţele de magazine larg răspândite. Astfel, va fi uşor să-i ajutam pe oameni să încheie poliţe PAD, RCA, CASCO sau de alte tipuri, în cel mai scurt timp, la cel mai bun preţ.

Produse

Noutati

Conform cerintelor Legii nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, modificata si completata si ale Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice, SC Power Insurance Broker SRL, impreuna cu asistentii sai in brokeraj si SC Power Solution & Logistics SRL – drept imputerniciti, are obligatia de a administra in conditii de siguranta si numai pentru scopurile specificate, datele personale pe care ni le furnizati despre dumneavoastra, un membru al familiei dumneavoastra ori o alta persoana. Scopul colectarii datelor este obtinerea unor oferte de asigurare sau incheierea unor asigurari pentru dumneavoastra. Nu sunteti obligat(a) sa furnizati datele, acestea fiind necesare ofertarii sau incheierii asigurarii. Refuzul dumneavoastra determina imposibilitatea obtinerii ofertei si/sau incheierii asigurarii. Informatiile inregistrate sunt destinate utilizarii de catre operator si sunt comunicate numai urmatorilor destinatari: societati de asigurare partenere si SC Power Solution&Logistics SRL (furnizorul de softuri si solutii IT). Datele comunicate de catre dumneavoastra pot fi folosite si in scopul transmiterii catre dumneavoastra de comunicari comerciale despre produsele, serviciile, promotiile, ofertele speciale, evenimentele oferite de SC Power Insurance Broker SRL. Informatiile va pot fi oferite prin intermediul angajatilor sau asistentilor in brokeraj proprii, prin posta sau curier, e-mail, sms sau mijloace de informare similare. In cazul mijloacelor de transmitere electronice comunicarile va vor fi transmise doar daca va veti exprima in mod expres, in scris, acordul pentru aceasta. Conform Legii nr. 677/2001, beneficiati de dreptul de acces, de interventie asupra datelor, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale si dreptul de a va adresa justitiei. Totodata, aveti dreptul sa va opuneti prelucrarii datelor personale care va privesc si sa solicitati stergerea datelor. Pentru exercitarea acestor drepturi, va puteti adresa cu o cerere scrisa, datata si semnata, catre Compartimentul Operare Date din cadrul SC Power Insurance Broker SRL, jud. Constanta, loc. Constanta, Str. Ciprian Porumbescu, nr.60, et.1(0241.558.141/0341.177.377; operare@powerholding.ro). SC Power Insurance Broker SRL este inregistrata in Registrul de evidenta a prelucrarii datelor cu caracter personal, sub nr. 10822. *