Cinci companii mari cumulează jumătate din pierderea de 66 mil. € a pieţei de asigurări

publicat pe 21 iulie 2011

Autor: Botea Ciprian Valentin

Cinci din cele 16 companii de asi­gu­rări cu cote de piaţă de peste 1% au cumulat pierderi de 150 mi­lioane lei (circa 35 mil. euro) anul trecut, adică jumătate din pier­derea totală a pieţei, potrivit raportului anual publicat de Comisia de Supraveghere a Asi­gurărilor (CSA). Cele cinci companii sunt Uniqa, Groupama, Aviva, Allianz-Ţiriac şi Euroins.

Un număr de 23 de asigurători au raportat pen­tru 2010 pierderi cumulate de aproape 277 mi­lioane lei, în timp ce profiturile celorlalte 20 de societăţi au însumat 235 milioane lei. Pier­de­rea agregată la nivelul întregii pieţe a fost ast­fel de circa 42 milioane lei, fiind cu 60% mai mică decât în 2009.

"Este remarcabil faptul că pierderea netă cu­mulată la nivelul asigurătorilor s-a redus de 2,5 ori faţă de anul anterior, iar faţă de 2008 a fost de 14 ori mai mică. Evoluţiile din piaţă nu au fost uşoare pentru societăţile de asigurare", spune Angela Toncescu, preşedintele CSA.

Companiile care vând poliţe de viaţă au ră­mas şi anul trecut cele mai profitabile, cele mai bune rezultate fiind obţinute de Alico (69 mil. lei) şi ING Asigurări (39 mil. lei). Cele două companii raportaseră cele mai mari profituri şi în 2009. Şi BCR Viaţă, a doua companie din piaţa asigurărilor de viaţă, a înregistrat un profit de aproape 14 mil. lei anul trecut.

citeste mai departe

sursa: www.zf.ro

Produse

Noutati

Conform cerintelor Legii nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, modificata si completata si ale Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice, SC Power Insurance Broker SRL, impreuna cu asistentii sai in brokeraj si SC Power Solution & Logistics SRL – drept imputerniciti, are obligatia de a administra in conditii de siguranta si numai pentru scopurile specificate, datele personale pe care ni le furnizati despre dumneavoastra, un membru al familiei dumneavoastra ori o alta persoana. Scopul colectarii datelor este obtinerea unor oferte de asigurare sau incheierea unor asigurari pentru dumneavoastra. Nu sunteti obligat(a) sa furnizati datele, acestea fiind necesare ofertarii sau incheierii asigurarii. Refuzul dumneavoastra determina imposibilitatea obtinerii ofertei si/sau incheierii asigurarii. Informatiile inregistrate sunt destinate utilizarii de catre operator si sunt comunicate numai urmatorilor destinatari: societati de asigurare partenere si SC Power Solution&Logistics SRL (furnizorul de softuri si solutii IT). Datele comunicate de catre dumneavoastra pot fi folosite si in scopul transmiterii catre dumneavoastra de comunicari comerciale despre produsele, serviciile, promotiile, ofertele speciale, evenimentele oferite de SC Power Insurance Broker SRL. Informatiile va pot fi oferite prin intermediul angajatilor sau asistentilor in brokeraj proprii, prin posta sau curier, e-mail, sms sau mijloace de informare similare. In cazul mijloacelor de transmitere electronice comunicarile va vor fi transmise doar daca va veti exprima in mod expres, in scris, acordul pentru aceasta. Conform Legii nr. 677/2001, beneficiati de dreptul de acces, de interventie asupra datelor, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale si dreptul de a va adresa justitiei. Totodata, aveti dreptul sa va opuneti prelucrarii datelor personale care va privesc si sa solicitati stergerea datelor. Pentru exercitarea acestor drepturi, va puteti adresa cu o cerere scrisa, datata si semnata, catre Compartimentul Operare Date din cadrul SC Power Insurance Broker SRL, jud. Constanta, loc. Constanta, Str. Ciprian Porumbescu, nr.60, et.1(0241.558.141/0341.177.377; operare@powerholding.ro). SC Power Insurance Broker SRL este inregistrata in Registrul de evidenta a prelucrarii datelor cu caracter personal, sub nr. 10822. *